MagiCAMP

MagiCAMP este o asociație fondată de Vlad Voiculescu și Melania Medeleanu care oferă copiilor care își trăiesc copilăria între pereții saloanelor de spital, șansa de a-și recăpăta încrederea în ei, puterea de a lupta cu boala și motivația de a merge înainte.

În afara de taberele pentru copiii cu afecţiuni oncologice pe care le organizează din 2014, asociația vine în sprijinul copiilor şi al familiilor acestora prin inițiative precum MagicBOX, MagicTICKET, MagicHOME, MagiCALL și MagicMakers.

La 14 aprilie 2018, Ro Club Maraton și Elite Running au avut prima colaborare cu MagicMakers, cel mai recent proiect al asociației, prin organizarea Crosului Campionii Sănătății. Detalii aici.

În urma crosului a fost strânsă suma de 16.000 de euro (din taxa de înscriere la cros și donații). Ea a fost dublată de sponsorii MagicMakers şi susţine şi în prezent 15 copii din proiectele MagiCAMP, prin burse de sănătate acordate lunar.

Nu doar că am reușit să promovăm un stil de viață sănătos în care sportul joacă un rol important, dar am făcut mai frumoasă viața unor micuți greu încercați de soartă.

Cu ocazia Maratonului 1 decembrie, ediţie dedicată sărbătoririi Centenarului României, dorim să continuăm să facem fapte bune şi să donăm către copiii din MagiCAMP.

O parte din banii strănși ca urmare a înscrierii alergătorilor va fi donată către asociația caritabilă MagiCAMP.

De asemenea, vă invităm să licitați pentru numărul de concurs 💯. Suma plătită de câștigător merge direct către MagiCAMP. Detaliile licitației vor fi prezentate în curând.